Crimă șocantă în Iași! Un bărbat și-a ucis iubita pentru că voia să schimbe postul TV. Individul a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar timp de 3 ani are interdicţie de a mai intra în localuri cu băuturi alcoolice.
Crima s-a petrecut pe 10 martie, după ce bărbatul s-a întors de la serviciu și a băut cu fratele său. Ulterior a ajuns acasă și iubita lui, iar cei doi s-au retras în dormitor. Bărbatul a deschis televizorul, dar femeia a vrut să schimbe postul. De aici, însă, au degenerat lucrurile.
Bărbatul a prins-o de păr pe concubina lui şi a dat-o cu fruntea de lada patului în mai multe rânduri. Apoi a lovit-o în mod repetat și cu pumnii, după care s-a culcat. Dimineață… individul a lăsat-o acasă şi a plecat la muncă. Când s-a întors, acesta a găsit-o pe femeie întinsă pe pat, galbenă la faţă şi cu buzele maronii. Nu i-a răspuns când a strigat-o. A sunat la 112, operatorul cerându-i să verifice dacă femeia mai trăieşte. Imediat bărbatul a încercat să o resusciteze, fără ca femeia să reacţioneze, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața femeii, în ciuda eforturilor depuse. Judecătorii au luat însă în calcul faptul că bărbatul nu a avut intenția să-și omoare iubita, astfel încât acesta a fost judecat pentru loviri cauzatoare de moarte asupra unui membru de familie, pe fondul consumului de alcool și condamnat de Tribunalul Iași la 6 ani de închisoare și 3 ani interdicție de a mai frecventa barurile, după eliberare.
Bărbatul a făcut recurs, iar dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel.